Promovarea crearii locurilor de munca si cresterii durabile in Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova si Ucraina

TBILISI. 28 octombrie, 2015 - Conferința regională în domeniul ocupării forței de muncă a avut o lansare proeminentă în or. Tbilisi, Georgia, la 28 octombrie, 2015. Forumul de două zile, dedicat modalităților de stimulare a ocupării forței de muncă în regiune şi asigurării creșterii durabile a incluziunii piețelor naționale de muncă a reunit peste 130 de delegați din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Conferința este organizată de un grup de organizații internaționale, inclusiv Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Banca Mondială, Organizația Internațională a Muncii (OIM) și Biroul de Cooperare al Elveției (SCO).

28 octombrie 2015

Content also available in: English русский
Pe data de 28 octombrie 2015, forumul a fost deschis de domnul Irakli Garibashvili, Prim-ministru al Georgiei.

Adresându-se delegaților, în cadrul unei sesiuni de deschidere, dl Rastislav Vrbensky, Managerul Regional PNUD pentru Europa și CSI, a declarat:
"Ocuparea deplină a forței de muncă, în scop productiv pentru toți constituie unul dintre noile obiective de dezvoltare durabilă, adoptate luna trecută de către statele membre ale Organizației Națiunilor Unite. Aducerea oamenilor înapoi, la locul de muncă reprezintă o problemă complexă, care necesită un angajament puternic şi de durată din partea guvernelor, societății civile și a comunităților. Nu este vorba doar despre crearea unor locuri de muncă noi, ci despre construirea unor societăți care se bazează pe principiul justiției sociale și echității, în cazul în care problemele sociale sunt integrate cu cele de mediu, și în cazul în care fiecare membru al societăţii, în măsură egală și inclusiv, poate contribui la bunăstarea familiei şi la prosperitatea comunității și țării sale. PNUD salută oportunitatea de a coopera cu reprezentanţii Guvernelor, sectorului privat, societății civile și altor parteneri de dezvoltare, oferită de acest atelier de lucru, cu scopul de a identifica soluții inovatoare. Acesta este un dialog care trebuie să continue, dacă ne dorim să răspundem provocărilor din domeniul ocupării, cu care ne confruntăm: niciuna dintre părţi nu va reuşi să le soluţioneze de una singură”.

În următoarele două zile, participanții la conferință vor examina cauzele profunde ale provocării în domeniul ocupării, în cele șase țări participante și vor discuta abordări inovatoare privind dezvoltarea piețelor muncii la nivel naţional, plasarea forței de muncă și tranziția spre o economie verde/ecologică și durabilă, în centrul dialogului politic. Sesiunile plenare și interactive vor fi prezidate de către înalți funcționari ai Națiunilor Unite și Băncii Mondiale.

Dl Andrew Mason, Directorul Băncii Mondiale pentru Practica Protecției Sociale și Muncii, a declarat:
"Crearea locurilor de muncă constituie o prioritate strategică pentru Banca Mondială, în special în regiunea Europa și Asia Centrală. Activitatea noastră de diagnostic relevă că locurile de muncă reprezintă cel mai important factor pentru a permite gospodăriilor casnice să iasă din sărăcie și să beneficieze de creștere economică, mai exact, de ceea ce prespune conceptul de prosperitate comună/împărtăşită. Raportul nostru regional "Back to Work", a reiterat unele premise pentru succes: menținerea unui cadru macro și fiscal solid; instituirea unui cadru de reglementare favorabil pentru sectorul privat ca o condiție prealabilă esențială pentru crearea locurilor de muncă și instruirea lucrătorilor cu scopul de a prelua aceste noi locuri de muncă - prin educație, care se axează pe competențe relevante pentru piața muncii, dar şi prin intermediul unor politici fiscale și sociale care să încurajeze oamenii să fie activi pe piața oficială a muncii și să fie flexibili să migreze către sectoare și regiuni, care oferă locuri de muncă disponibile. Această conferință ne-a reunit cu scopul de a identifica provocările specifice din aceste domenii, și, mai important, pentru a ne consolida parteneriatele în ceea ce priveşte calea de urmat."

Prima zi a Forumului din 28 octombrie 2015 a inclus dezbateri aprofundate asupra practicilor din regiune la capitolul creșterii numărului locurilor de muncă, în parteneriat cu sectorul privat, precum și a rolului serviciilor de stat în dezvoltarea unei forțe de muncă calificate. Facilitatorii evenimentului au subliniat importanța alinierii strategiilor de ocupare a forței de muncă cu agendele de dezvoltare națională în fiecare dintre țări, plasând accentul pe îmbunătățirea mediului de afaceri ca precondiție esențială pentru crearea locurilor de muncă.

Participanții la forum au discutat despre rolul serviciilor publice de ocupare (SPO), care nu sunt implicate direct în crearea locurilor de muncă, dar care şi-au asumat o funcție importantă în dezvoltarea piețelor muncii, în ceea ce priveşte gestionarea informației pe piața muncii, evaluare și medierea lacunele de competențe. În tandem cu alte servicii de stat, cum ar fi serviciile de asistență medicală, educație și asistență socială, SPO sunt vitale pentru crearea unui mediu incluziv pentru un nivel sporit de ocupare a forței de muncă.

Dl Olivier Burki, Directorul Regional al Biroului pentru Cooperare al Elveției Caucazul de Sud, a remarcat:
"Multe țări în curs de dezvoltare și în tranziție se confruntă cu rata ridicată a șomajului. Cauza principală a acestuia constă în faptul că mulți oameni, în special cei tineri, nu-şi pot găsi un loc de muncă, care să corespundă cu abilitățile acestora. Elveția are o lungă tradiție de susținere a acestor țări în crearea mai multor oportunități de muncă și asigurarea unui viitor sigur și demn pentru populaţie. Utilizând elemente ale propriului sistem de educație și formare profesională, Elveția şi-a asumat rolul de lider în dezvoltarea sistemelor de educaţie și formare în diferite părți ale lumii pentru a contribui la combaterea șomajului. Eforturile cheie includ modernizarea sistemului de educație și instruire profesională, îmbunătățirea conținutului și metodelelor de învățare, formarea profesorilor și reducerea decalajului între teorie și practică în curriculum/programul de studii. Elveția, care acționează prin intermediul agenției sale de dezvoltare, se alătură acestor eforturi comune pentru a aborda problema șomajului în țările partenere."

În cea de-a doua zi a conferinței, din 29 octombrie, au fost abordate subiectele cu privire la strategiile de dezvoltare a abilităților și a educației și formării profesionale, în special în noile sectoare ale economiei. O atenție deosebită va fi acordată abordării multisectoriale complexe pentru ocuparea forței de muncă, având în vedere procesul de trecere la modelul de dezvoltare durabilă cu emisii reduse de carbon.

După cum a menţionat dl Heinz Koller, Asistentul Directorului General și Director Regional pentru Europa și Asia Centrală a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) în discursul său:
"Tendințele demografice actuale aduc, anual, pe piața muncii un flux de circa 40 de milioane de persoane, ceea ce înseamnă că începând de acum și până în anul 2030, economia mondială trebuie să creeze aproximativ 600 de milioane de noi locuri de muncă. Ratele de creștere curente și previziunile sumbre nu ne permit să ne așteptăm la îmbunătățiri semnificative. În prezent, lumea muncii este caracterizată prin ceea ce directorul general al OIM a descris recent drept "nesiguranţă răspândită", în care ocuparea forței de muncă cu normă întreagă de încredere și protejată nu mai constituie o regulă. Printre lucrătorii salariați din toată lumea, doar unul din patru este angajat cu normă întreagă. Peste tot în lume, clasa de mijloc este caractrizată prin venituri care stagnează, dacă nu în scădere. Fenomenul informalităţii reprezintă una dintre caracteristicile principale ale lumii mondene de insecuritate a locului de muncă. La nivel global, jumătate din forța de muncă activează și produce în sectorul informal. Permiteți-mi să amintesc despre adoptarea de către Conferința Internațională a Muncii, în luna iunie a anului trecut, a Recomandării nr. 204 (2015) privind tranziţia de la economia informală la economia formală, care a constituit un reper important pentru sute de milioane de lucrători din întreaga lume.”

Printre participanții la conferință sunt reprezentanți ai guvernelor, sectorului privat și societății civile din cele șase țări participante - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina, precum și experți internaționali în domeniul muncii.

Rezultatele Forumului vor fi rezumate de dl Ad Melkert, politician proeminent olandez din anii 90 și oficial superior al Băncii Mondiale și Organizației Națiunilor în diverşi ani.
Lucrările primului forum regional în domeniul ocupării forței de muncă din Tbilisi, Georgia se vor încheia pe data de 29 octombrie, 2015.